Stimați membri ai Asociației,
Ministerul Fondurilor Europene a anunțat ieri alocarea a 300 milioane
euro pentru finanțarea cheltuielilor aferente achiziției de
echipamente medicale și de protecție pentru personalul medical care
tratează pacienții infectați cu noul tip de coronavirus. Fondurile
vor fi alocate prin intermediul unui apel finanțat din Programul
Operațional Infrastructură Mare, iar valoarea maximă a unui proiect
va fi de 45 milioane euro.
Conform comunicatului, vor fi decontate din fonduri europene
echipamentele medicale care sunt utilizate direct sau indirect pentru
tratarea pacienților bolnavi precum ventilatoare, stații de
monitorizare, injectomate, automatizatoare, izolete, laringoscoape etc.
De asemenea, vor fi achiziționate și echipamente de protecție precum:
măști de protecție, combinezoane, mănuși de protecție,
dezinfectanți.
Mecanismul de decontare va fi în 5 pași, astfel:
* Etapa I – Elaborarea ghidului solicitantului (1 – 15 aprilie
2020);
* Etapa II – Consultare publică (15 – 30 aprilie 2020);
* Etapa III – Aprobarea ghidului, lansarea apelului de proiecte,
depunerea cererilor de finanțare (15 mai – 15 iulie 2020);
* Etapa IV – Evaluarea cererilor de finanțare și încheierea
contractelor de finanțare (15 iulie – 15 octombrie 2020);
* Etapa V – Depunerea cererilor de rambursare și decontarea acestora
(15 octombrie – 15 decembrie 2020).
Solicitanții eligibili sunt unitățile sanitare publice, individual,
sau prin Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor,
Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Apărării Naționale,
Ministerul Afacerilor Interne, precum și Inspectoratul pentru Situații
de Urgență, unități administrativ teritoriale.
Vom reveni cu detalii de îndată ce apelul de proiecte va fi lansat.
Multă sănătate!