Prezentare locală

Păulești (în maghiară: Szatmárpálfalva) este o comună în județul Satu Mare, Transilvania, România. Comuna Păuleşti se află în partea centrală a judeţului Satu Mare, invecinându-se la nord cu Comuna Odoreu, la sud cu comuna Viile Satu Mare, la est cu comuna Culciu şi la vest cu teritoriul administrativ al municipiului Satu Mare, are legături directe cu comuna Viile Satu Mare prin DJ 193 şi cu comuna Culciu prin DJ 193. Comuna este lipită de Municipiul Satu Mare, prin DJ 193 Satu MareBaia Mare Comuna are în componență următoarele localități: Păuleşti, Ambud, Petin, Amaţi, Ruşeni, Hrip.

Cadrul natural
Din punct de vedere geologic, teritoriul microregiunii se încadrează în Câmpia de Vest (Câmpia Sătmarului şi al Someşului Inferior. Comuna Păulești, este situată în bazinul inferior al Someșului, fiind brăzdat de o importantă rețea hidrografică a cărei evoluție a adus transformări radicale peisajului natural. Comuna Păuleşti este situată într-o zonă de câmpie, cu mici denivelări nesemnificative pe malul Someşului, cu care se învecinează în partea de nord. Clima caracteristică al comunei este temperat continentală cu vânturi dominante din partea de est, direcţia predominantă a vânturilor este S-E, S-V. Gradul de seismicitate este 7, nivelul apei freatice este 5 m.

Clima
Judeţul Satu Mare este situat în partea de nord-vest a ţării în bazinul inferior al Someşului, este delimitat la Nord de frontiera României cu Ucraina, la nord-vest cu frontiera cu Ungaria, la sudvest se învecinează cu judeţul Bihor, la sud-este cu judeţul Sălaj, iar la est cu judeţul Maramureş. Clima temperat continentală cu veri călduroase, ierni friguroase şi precipitaţii bogate, prezintă mici diferenţe între zona de câmpie şi zona deluroasă. Natura, un întreg ce poate fi înţeles corect numai în urma analizei elementelor componente cu multă atenţie şi obiectivitate, impune investigaţii de detaliu din diferite domenii, ale căror rezultate se înscriu în personalizarea unor regiuni sau arii geografice de care depinde însăşi viaţa socială a populaţiei care o locuieşte. Clima, prin efectele sale multiple asupra mediului în care se desfăşoară modelarea reliefului şi a substratului geologic, îşi pune puternic amprenta în caracterul geografic regional.

Solul
Din punct de vedere geomorfologic, trei sate aparţinătoare comunei, Păuleşti, sat reşedinţă, Ambud şi Petin sunt amplasate pe lunca Someşului pe o latură a râului. Stratigrafia solurilor este reprezentată de depozitele de nisip, loess, pietriş, avînd în general 160—180 cm grosime, peste care, datorită vegetaţiei, s-au format soluri podzolice, creându-se astfel condiţii prielnice pentru culturile agricole (cereale, zarzavaturi, pomi fructiferi), preocuparea principală a locuitorilor comunei fiind agricultura şi datorită faptului că comuna Păuleşti se află în sfera de influenţă a municipiului Satu Mare, o parte a forţei de muncă este ataşată în industria reşedinţei de judeţ.

Flora şi fauna
La nivelul comunei există elemente conservate ale faunei, cum ar fi Frasinul de Pensylvania aflat la Păuleşti. Pajiştile şi fâneţele sunt dominate de păiuş, firuţe, ovăscior, margarete, coada şoricelului. În bogăţia vegetală nu pot fi trecute cu vederea speciile pe care frumuseţea lor le-a pus în primejdie. Laleaua pestriţă, narcisele albe, crinul de pădure, au fot culese excesiv şi astfel trebuie ocrotite, protejate. Inedite în peisajul floristic sunt şi câteva specii de orhidee, precum şi varietate de brânduşe albe şi călugărilor Fauna este bogată şi variată. Larg răspândite sunt mamiferele mari: mistreţul, ursul, cerbul, lupul, pisica sălbatica, căprioara, jderul, etc. În zona deluroasă apar veveriţe, vulpi, iepuri. În zonele de câmpie se găseşte popândăul, hârciogul, viezurele, orbetele, iar în zonele mlăştinoase bizamul. Dintre păsări amintim: raţe, gâşte, pescăruşi, privighetoarea, cucul, mierla, şoim, bufniţă, ciocănitoarea, etc. Dintre reptile amintim: vipera, broasca de mlaştină, salamandra, iar dintre peşti amintim: caras, clean, ştiucă, plătică, şalău, mreana, somnul, păstrăvul.
Pe malul râurilor sunt arbori de esenţă moale: sălcii, plopi, soc, mur, etc. În zona dealurilor sunt livezi cu pomi fructiferi şi viţă de vie. Pe versanţii dealurilor apar păduri de gorun, carpen, tei, frasin, paltin.

Resurse naturale
În fondul naţional de resurse/rezerve sunt înregistrate următoarele grupe de resurse/rezerve minerale: cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu, şi roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare şi disperse, sărurile haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele preţioase şi semipreţioase, nămolurile şi turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le însoţesc, apele minerale naturale (gazoase şi plate) apele minerale terapeutice precum şi produsul rezidual minier din haldele şi iazurile de decantare.
Cele mai importante resurse ale comunei sunt resursele de sol:
– Terenuri cu destinație agricolă – folosite pentru producție agricolă în special vegetală ce cuprinde terenurile arabile, pășunile și fânețele, viile, livezile, pepinierele pomicole și viticole, solariile, terenuri cu vegetație forestiera pentru protecția terenurilor agricole, terenuri cu construcții și instalații zootehnice, amenajări piscicole și de îmbunatățiri funciare, drumuri tehnologice de exploatare agricolă, platforme și spații de depozitare, terenuri inundate temporar.
– Terenuri cu destinație forestieră – terenuri de sub păduri sau care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, terenurile destinate împăduririlor și cele neproductive: stâncarii, abrupturi, bolovanisuri, râpe, ravene, torenți, cuprinse în amenajamente silvice, pădurile destinate protecție apelor și solului și cele de interes social.
– Terenuri aflate permanent sub ape – albiile minore ale cursurilor de ape, cuvetele lacurilor, bălților și lacurilor de acumulare la nivele maxime de retenție, fundul apelor maritime interioare și ale marilor teritoriale.
– Terenuri din intravilan – terenuri din perimetrul costruibil din cadrul localităților urbane și rurale pe care se afla curți, grădini, fabrici, uzine, străzi și alte amenajări utilitare.

Populaţia
În urma recensământului din anul 2011, populaţia comunei Păulești se ridică la 5350 locuitori. Numărul de gospodării din comuna Păulești este de 1343, iar numărul de locuințe este 1515. În comună nu există o etnie majoritară, locuitorii fiind maghiari (46,12%), români (38,89%) și romi (10,39%). Pentru 4,2% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, nu există o religie majoritară, locuitorii fiind reformați (41,01%), ortodocși (39,05%), romano-catolici (7,23%), greco-catolici (4,14%) și penticostali (2,73%). Pentru 4,26% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Scurt istoric

Aflată la 4 km de municipiul Satu Mare, în Câmpia Someşului, comuna Păulești, este aluvionata în acelaşi timp de râul Homorod, mai exact de canalul de centură, suprafaţă este 60 km2. Comuna este formată din localităţile: Păulești, centrul administrativ, teritorial, menţiune documentara din anul 1379; Amați (a. 1332); Ambud (a. 1373); Hrip, (a. 1370); Ruseni (a. 1411). Cercetari arheologice sistematice n-au fost efectuate în zona actualei comune; menţionăm totuși două descoperiri, prima din perioada bronzului tracic. Este vorba de o aşezare, ale cărei urme constau în exclusivitate din fragmente de vase, situarea ei topografica este la nord-vest de sat pe malul pârâului Homorod. Materialul este fragmentar iar cantitatea redusă a acestuia nu permite o încadrare culturală (în perioada bronzului tracic, zona de nord-vest a României cunoaște evoluția marilor grupuri culturale: Otomani și Suciu de Sus). Importanța pentru istoria locurilor este o moneda romană din bronz. Descoperită acum 8 ani întâmplător la Amați, piesa este emisă în timpul împăratului roman Filip Arabul între iulie-august 247 – august 248. Amintim ca împăratul respectiv domnește între anii 244-249, iar anii de viaţă sunt cuprinși între 198-249. Acesta s-a preocupat intens de întărirea sistemului de apărare a Daciei. Moneda face parte din cele denumite Sestertius (latina) și au o greutate de 27,30 grame (etalon). Piesa în discuție se păstrează fragmentar, din acest motiv ponderea sa este 13,88 grame; mai adăugăm ca moneda a fost bătută în cadrul atelierului monetar de la Sarmizegetuza, capitala Daciei romane între anii 106-271/274, și ca aceste piese au circulat în vremea Romei republicane (până în anul 27 î.d. H.), dar și în cadrul Imperiului. Apariția primelor formațiuni politice, a voievodatelor româneşti, a marcat o noua etapă în istoria poporului nostru. Teritoriul actual al judeţului a făcut parte din voievodatul lui Menumorut. Întins de la Mureș și până la Someş, acesta își avea reşedinţa la Biharea (10 km nord de Oradea), și o puternică cetate de apărare la Satu Mare (Castrum Zotmar) pomenită în Cronica lui Anonymus imediat după anul 900. În perioada medievală comuna și satele de care ne ocupăm, dată fiind și distanţa mică, au gravitat economic, social și politic spre oraşul Satu Mare și cetatea existentă aici. Evoluția ascendenta a societăţii feudale, cu toate caracteristicile sale, a marcat, pe masura creșterii gradului de exploatare, opoziția principalei categorii a producătorilor de bunuri – ţărănimea. Formele de luptă ale acesteia evoluează de la cele mai simple, plecarile de pe moșii, respectiv fuga, până la ample răzvrătiri. Astfel la 1380 se vor răscula 2000 de țărani români și maghiari din jurul Sătmarului, din peste 20 de localităţi. Ample frământări vor fi apoi la 1437, 1548 si 1711. Perioada de sfârșit a evului mediu, dar mai ales epoca modernă va înscrie (secolul al XIX-lea, este cunoscut în istoriografie ca fiind “secolul naţionalitatilor”), pe primul plan al luptei românilor, emanciparea naţionala politica și culturală dar mai ales înfăptuirea Marii Uniri. Pentru perioada secolelor XVIII si XIX, se cuvine să amintim sigiliile sătești de la Amați și Ambud prin insemne – brăzdare de plug – reflectă principala ocupație din zonă – agricultura. 1 Decembrie 1918, Unirea – rămâne o dovada de inestimabila valoare cu privire la voința unanimă a întregului popor. Astfel în documentul emis la Ruseni la 7 noiembrie 1918, se specifică constituirea Consiliului Naţional Român comunal Ruseni, compus din 6 persoane, precum și a Garzii Naţionale Române locale (22 membri). Dintre personalităţile locale il menţionăm pe Anderco Alexandru născut la Hrip (1859-1945), om de cultura, care a intocmit lucrări de caracter stiintific, contribuind la dezvoltarea învăţământului românesc din aceasta parte a țării, și participa la 1 Decembrie la Alba Iulia în fruntea unei delegații a localităţii Ardusat, unde și-a desfăşurat activitatea cea mai mare parte din viaţă.